După două sute de ani, din Moaștele Sfintei Olimpiada a curs sânge

Cuvioasa Olimpiada Diaconița este cunoscută mai ales pentru dragostea ei față de Biserică, pentru milostenia fără margini și pentru statornicia cu care i-a rămas alături Sfântului Ioan Gură de Aur în vremea prigoanei. Mai puțin cunoscută este însă minunea petrecută după mutarea sa la Domnul, o istorisire păstrată în Sinaxarul Bisericii și amintită în Acatistul ei.

După ce a fost surghiunită pentru credincioșia sa, Cuvioasa Olimpiada a trecut la Domnul în anul 408, la Nicomidia. Înainte de moarte, Dumnezeu i-a descoperit episcopului locului dorința Sfintei: trupul ei să fie așezat într-un sicriu de lemn și încredințat mării, fără teamă, lăsând toate în grija Proniei dumnezeiești.

Sicriul a plutit în chip minunat pe mare până aproape de Constantinopol, orașul în care Sfânta Olimpiada își închinase viața lui Hristos. Acolo a fost primit cu evlavie și așezat în mănăstirea întemeiată chiar de ea, spre mângâierea credincioșilor și spre cinstirea celei care își dăruise întreaga avere și întreaga viață Bisericii.

Peste aproximativ două sute de ani, în vremea năvălirii perșilor asupra Constantinopolului, Biserica în care se aflau Moaștele a fost incendiată. În mijlocul distrugerii, Sfintele Moaște au rămas nevătămate. Potrivit Sinaxarului, ele au fost aruncate în mare de către cei ce prădau cetatea.

Atunci Dumnezeu a făcut o nouă minune. Apele mării s-au înroșit, iar credincioșii au înțeles că acolo se aflau Moaștele Sfintei Olimpiada. Patriarhul Serghie l-a trimis pe preotul Ioan să le aducă înapoi. Când acesta a ridicat Sfintele Moaște, din osemintele uscate a început să curgă sânge. Și a fost aceasta la toți de mare mirare, că după două sute de ani curgea sânge din oase uscate, ca dintr-un trup viu.

Moaștele au fost aduse din nou la Constantinopol și așezate în mănăstirea zidită de Cuvioasa Olimpiada, unde au continuat să izvorască binecuvântare și vindecări pentru cei care alergau cu credință la ele.

Această minune ne arată că Dumnezeu îi preamărește pe cei care L-au iubit până la sfârșit. Nici surghiunul, nici moartea, nici adâncul mării nu au putut ascunde slava pe care Dumnezeu a dăruit-o roabei Sale credincioase.

Nu întâmplător Acatistul Sfintei Olimpiada amintește aceste evenimente prin cuvintele:

„Bucură-te, călătoarea cea minunată către patria ta, Constantinopol;
Bucură-te, că pe mâinile prezbiterului Ioan ai voit a te purta;
Bucură-te, că după două sute de ani din Moaștele tale sânge a curs;
Bucură-te, că pătimirea ta prin oasele cele uscate cu izvorârea sângelui nu s-a ascuns;
Bucură-te, că iar la mănăstirea cea zidită de tine ai venit.”

Viața și minunile Sfintei Olimpiada ne învață că adevărata biruință nu este aceea de a fi feriți de încercări, ci de a rămâne credincioși lui Hristos până la capăt. Iar Dumnezeu, la vremea Sa, îi slăvește pe cei care au ales Crucea în locul slavei lumii.