Este „Minunea transplantului piciorului negrului” al Sfinților Doctori fără de arginți o minune sau un mit?

Dr. Athanasios V. Avramidis, cardiolog și profesor de patologie la Universitatea din Atena, scrie despre o controversată „minune” atribuită Sfinților Cosma și Damian, cunoscut în Apus sub numele de „transplantul piciorului negrului”.

El face referire la cartea „Biserica și transplantul”, publicată de Comitetul de Bioetică al Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, prezidat de actualul Mitropolit Nicolae Hatzinikolaou de Mesogaia și Lavreotiki. Pe coperta acestei cărți este reprezentată o Icoană în care Sfinții Cosma și Damian transplantează piciorul unui om de culoare unui om alb.

În ceea ce privește perechea de Sfinți Cosma și Damian la care se referă această tradiție – întrucât există trei perechi de Sfinți fără de arginți cu acest nume (prăznuite la 17 octombrie, 1 noiembrie și 1 iulie) – este vorba despre cei prăznuiți la 1 iulie, cunoscuți drept „Romanii”.

Mitropolitul Nicolae, în capitolul „Rolul medicinei” (pp. 120–123), afirmă:

„În mod caracteristic, Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian le sunt atribuite mai multe intervenții chirurgicale îndrăznețe, chiar și primul transplant.”

Acest presupus miracol al piciorului negrului își are originea în Apus și se spune că ar fi avut loc după ce papa Felix al IV-lea a construit, în jurul anului 530, o Biserică închinată Sfinților Doctori fără de arginți la Roma.

Paznicul acestei Biserici suferea de un picior cangrenat sau afectat de cancer. Într-o noapte, în vis, i-a văzut pe Sfinții Cosma și Damian ținând alifii și discutând despre operația pe care urmau să o facă și despre locul de unde vor lua un picior sănătos pentru a-l înlocui pe cel bolnav. Ei au hotărât să ia piciorul unui etiopian care fusese îngropat în aceeași zi în cimitirul Saint-Pierre-aux-Liens și să-l transplanteze bolnavului.

Când paznicul s-a trezit, a observat că avea un picior negru și unul alb și că era complet vindecat. A alergat imediat la mormântul etiopianului pentru a verifica dacă acesta era, într-adevăr, piciorul lui. Potrivit povestirii, piciorul mortului lipsea.

Există și alte variante ale acestei istorii: într-una este vorba despre un sclav, iar în alta despre un diacon pe nume Iustinian, însă versiunea de mai sus este cea mai răspândită.

Această minune a captivat imaginația artiștilor occidentali, existând peste 1.500 de picturi care îl reprezintă în diferite Biserici și muzee. Cea mai veche dintre ele datează din anul 1270. În Biserica ridicată de papa Felix, unde se păstrează Moaștele Sfinților Doctori fără de arginți, deasupra raclei se află și reprezentarea acestei minuni. Moaștele Sfinților au fost aduse la Roma din Constantinopol în secolul al VI-lea.

În ultima vreme, reprezentarea acestei minuni a devenit populară și în iconografia ortodoxă, inspirată însă din modelele occidentale. Un exemplu se găsește în Biserica închinată Sfinților Cosma și Damian din Veria, Grecia. Minunea este menționată adesea și în manualele de istoria transplantului.

Profesorul de fizică nucleară de la Universitatea Aristotel din Tesalonic, dr. K. Karakatsanis, a publicat recent cartea „Moartea cerebrală și transplanturile de organe – o abordare medicală și filosofică”. La paginile 192–193 el tratează această presupusă minune a transplantului piciorului negrului.

Autorul arată în mod explicit că această minune nu apare în niciuna dintre sursele ortodoxe referitoare la Viețile Sfinților.

La Mănăstirea Simonopetra există un manuscris – Codex Vallicellianus F 16 (U. de Deubner), MCD. 48 (menționat într-o teză nepublicată a medicului francez Jean Nourry) – care face referire la această povestire. Variante ale ei apar și în „Legenda Aurea” (Legende Dorée) a lui Jacques de Voragine (secolul al XIV-lea).

Concluzia cercetării sale este însă că toate sursele cunoscute sunt posterioare Marii Schisme și provin exclusiv din tradiția occidentală, deși presupusa minune ar fi avut loc cu aproximativ 800 de ani înainte de prima sa atestare documentară.

Din aceste motive, mulți cercetători consideră că „minunea piciorului negrului” este mai degrabă un mit, care nu ar trebui folosit în manualele de istoria transplantului și nici reprezentat în iconografia Bisericilor ortodoxe. Fie că este mit sau nu, autorii consideră că dovezile existente impun prudență.

Dr. Athanasios V. Avramidis își încheie articolul spunând că el crede în minuni, dar consideră firesc să fie pusă sub semnul întrebării o minune care nu are o fundamentare istorică solidă în Viețile Sfinților din tradiția ortodoxă. În același timp, îi respectă pe cei care aleg să creadă în această relatare și lasă judecata finală „în mâinile lui Dumnezeu”.

Traducere după articolul semnat de John Sanidopoulos.